Varicela – o „situatie a copilariei”

In gradinita copiilor a aparut un focar de varicela. Se pare ca majoritatea copiilor au intrat in contact cu acelas copil bolnav, pentru ca dintr-o data, grupa mare, adica a cretei mele fine, a fost secerata la jumatate. Ziua urmatoare, grupa mijlocie s-a redus la mai putin de un sfert.

Acum eram intr-o mare dilema. Era clar ca ea, creata mea, fusese expusa fara dar si poate la acest varsat de vant, pentru ca ea frecventase gradinita in toata aceasta perioada. Insa cel mic era la bunici de o saptamana, prin niste circumstante prielnice lui. Deci ce sa fac cu cel mic? Perioada de incubatie este cam de 2 saptamani. Oare a luat sau nu? Dincolo de aspectul acesta, copilul cu varicela sta acasa intre 2 si 3 saptamani. Parca imi convenea sa stau doar o singura data cu amandoi :).

Intru pe grupul gradinitei si vad ca in sediul 2 fusese aceasta problema cu ceva tip in urma. Se pare ca timp de 2 luni au tot aparut cazuri de boala. Dintr-o data, decizia deveni mai simpla. Mergem sa luam blondinul din bunici. Nu puteam sa il instrainez atata amar de vreme.

Asa ca weekend trecut, am stat cu amandoi copiii acasa si am asteptam bubitele.

Ciudat a fost faptul ca eu incepeam sa ma scarpin involuntar de fiecare data cand ma apropiam de creata cea fina cu intrebarea: Mami, te mananca pielea? Ea saraca imi oferea constant acelasi raspuns: Nu :). Am sunat-o pe mama de vreo 2 ori, intreband-o daca intr-adevar am facut boala.

Intr-un final, natura si viata si-au facut loc prin noianul gandurilor mele de mama. De unde credeam ca blondinul va fi cel care va fi al doilea bubos, el a fost primul.

Nu ma asteptam ca aceasta boala a copilariei sa fie atat de violenta. Pana in ultimul moment am tot crezut ca este o nimica toata. Cand auzeam pana acum de bolile copilariei, ma gandeam doar la ceva aproape banal care vine si trece de la sine, fara prea mari probleme. Totul este adevarat pana intr-un punct.

In prima zi nu a fost atat de grav. Din a doua zi insa, au inceput mancarimile de piele, copilul a devenit apatic, plangacios, dar rational in a-mi explica suferinta lui. A incercat tot ce i-a venit in minte: s-a dezbracat, s-a imbracat la loc, iar s-a dezbracat si s-a imbracat cu altceva, a stat invelit cu plapuma, unde el nu sta asa nici macar noaptea de vreo 2 ani incoace, a plans de frustrare, s-a scarpinat chiar daca il dadeam constant cu tot ce imi fusese recomandat de catre medic.

Nu stiu cum reusesc parintii sa ii opreasca pe cei mici in a-si scarpina aceste bubite, de fiecare data cand sunt prinsi asupra faptului. Nu puteam decat sa imi imaginez cat ii este de rau.

„Ma mananca ca de lamaie” – ori eu deja ii administram toata medicamentatia recomandata de medic.

Ma imbratisa si imi spunea „Te imbratisez sa iei tu toate bubele astea pentru ca eu NU le mai vreau”.

Ma faceam mica de neputinta in fata unei boli a copilariei pe care o credeam aproape inofensive. Mi-am adus aminte imediat de momentul in care am fost cu el la consult, la spitalul de boli infectioase Matei Bals, pentru o viroza care parea destul de serioasa. In momentul acela era epidemie de rujeola. Doctorita m-a primit cu precautie maxima astfel incat copilul sa nu ia virusul. Am mers doar pe anumite culoare, cu masca la gura. Acolo erau aduse cazuri foarte grave de copii cu rujeola.

Zilele acestea, mi-au trecut prin minte toate scenariile posibile, de la sumbre la foarte sumbre. Toate erau garnisite cu gandul ca totul va trece cu bine. Insa acest gand era mai mult impus, nicidecum simtit. Speram sa fie bine, dar simteam ca ametesc pana si in momentul in care eram nevoita sa mai cresc putin doza de medicament, in urma discutiei cu medicul, la aparitia altor si altor simptome. Cred ca nu a luat niciodata atat de multe medicamente, simultam. Iar copiii mei nu prea au luat cine stie ce medicamente pana acum.

A facut febra in ziua 3 de la aparitia primelor bubite, atunci cand credeam ca tocmai scapasem de acest simptom. In ziua 4 a devenit foarte somnolent. Nu a avut deloc pofta de mancare. A baut multe lichide.

Imi arunca mereau privirea aceea de pui suferind care asteapta scaparea de la mine, Dumnezeul lui. Si iata ca Dumnezeu era incapabil in a mai face orice.

Trecand prin ce am trecut in ultimele zile, nu pot decat sa completez putin cu experienta mea, aceasta situatie a copilariei.

Da, varicela trece la un moment dat. Da, exista mixtura mentolata, Aerius si alte medicamente foarte apreciate (inclusiv homeopatele pe care eu le folosesc de cativa ani incoace, cu mare succes) care diminueaza disconfortul copilului.

Insa copilul sufera mult. Inteleg ca in primele nopti, mai toate mamele „isi pazesc” copiii bolnavi pentru ca acestia se pot scarpina ingrozitor fara ca macar sa isi dea seama.

Varicela nu este o simpla viroza trecatoare. Iar asta o spune un parinte care momentan are un copil cu varicela, iar altul care nu a luat (momentan) virusul. Sunt si copii care fac forme mai usoare, dar pe de alta parte, inteleg faptul ca blondinul meu nu a facut o forma grava. Simptomele lui sunt cele obisnuite.

In final va doresc multa sanatate si curaj in luat cea mai buna si inteleapta decizie pentru voi si puii vostri.

Sursa foto