Vine Paștele sau Iepurele de ciocolată?

Ei, încearcă tu să fii o mamă bună în perioada asta a anului, în care fiecare magazin are fix în fața casei de marcat, imense rafturi cu ciocolată în formă de iepure sau oo. Niciodată nu-i suficient un singur stand/ raft. Sunt o diversitate de ciocolate și o infinitate de ouă de cel puțin trei mărimi. Marketingul a inventat toate variantele posibile dar și imposibile, ca nu cumva să fie vreun unghi al imaginației copilărești sărită în vreun fel. Dacă ai minimum un copil care are habar despre ciocolată, sigur vei intra în polemici cu el pe subiectul acesta. Nu contează evident nici faptul că nu a gustat vreodată așa bunătate. Când va vedea atâtea blink-blink-uri e imposibil să nu pună măcar o întrebare simplă și inofensivă, pe care mama o va interpreta frumos sau mai puțin frumos în funcție de ce a avut, săraca, servit peste zi de către șefi, colegi, soți, case și bucătării, haine de călcat, planuri moarte din fașă datorită timpului, planuri date peste cap pentru că de … vine mărețul Paște și toată lumea e cu link-urile călare și cu urechile pâlnie după măritele “oferte”. Prin urmare, noi adulții am intrat în acea frenezie mult cunoscută și de unii detestată. Recunosc, mă număr printre cei care hulesc. Asta se întâmpla până nu demult cu noi adulții. Dar ce aveți fraților cu copiii noștri și astfel cu noi?

Copiii mei, fetița creață de 4.11 ani și bărbăţoiul blond de 3.4 ani, nu mănâncă cine știe ce ciocolată. Am găsit până și grădinița care evită așa ceva. Sincer aici a fost noroc chior ținând cont de vremurile în care trăim.

Să ne înțelegem. Problema mea nu este faptul că mă văd în situația în care sunt aproape obligată să cumpăr ciocolată unui copil foarte mic. Am trecut deja peste momentul acesta. Din păcate, și așa cum probabil se întâmplă în marea majoritate a situațiilor, nu eu le-am dat prima dată. De fapt nici a doua sau a treia oară. Au fost bunicii. În continuare ei sunt cei care oferă copiilor cea mai mare cantitate de ciocolată. După ei, se vâră imediat soțul meu iubit și scump. Norocul lui că îl iubesc. Problema principală care m-a și determinat să scriu acum, este faptul că aceste dulciuri vor sta zi de zi în fața copilului, timp de vreo LUNĂ, iar până atunci, părintele e pus sub tirul dulcegăricos al copilului care se comportă conform vârstei și cere. Logic. În cazul în care părintele are proasta inspirație să nu găsească vreun cunoscut bun de bonă pentru câteva ore, va trebui să se ducă împreună cu copilul la fabuloasele cumpărături. Chiar dacă te duci cu el la cel mai mic magazin din cel mai îndosit colț de stradă să cumperi lapte, sau chiar la brutărie (în ziua de astăzi și brutăriile s-au diversificat și vând mult mai multe produse), tot va avea în față cel puțin 5 variante de ciocolată, nu-i așa, prin care să sfințim sărbătorile. Și atunci ține-te, pentru că va începe dialogul. O zi poate îl eviți. Poate ai fost promovată și ai avut o zi minunată. Poate chiar îi cumperi ciocolată. Te bucuri pentru că îi vezi zâmbetul ăla mare pe făţuca minunată. Dar ce te faci că și mâine trebuie pâine? Hai că mâine îi spui soțului să se oprească el în drum. Și iată că soțul s-a întâmplat să fie cu copilul de mână. Și uite cum doi ochii migdalați și o guriță cu colțuri în jos, care a învățat cu o zi în urmă primele acorduri ale manipulării infantile, a reușit să o aplice cu succes două zile consecutiv. Uneori mă gândesc să stau mai des cu pix și hârtie pe lângă copii pentru că mi-ar prinde bine mai mulți “da, sigur că se poate” ca răspuns la implorările mele în stânga și-n dreapta. A treia zi bunicul trece pe la copil, a patra zi te mai întâlnești cu cineva care ar avea o cumpărătură de făcut de aici de la magazinul din colț, iar cum copilul e atârnat de mâna ta, intri cu el și treci iar pe lângă ispită. Și uite așa ai intrat în cercul ăla al părintelui în care probabil ți-ai jurat cam așa în urmă cu ţâşpe ani “Iooo? Așa? Niciodată nu voi fi un astfel de părinte. NICIODATĂ.”

Acum, oricâtă tehnică ar avea copilul tău, tot mai multă rațiune ai tu ca adult și ca femeie. Vei discuta cu el și până la urmă îi vei impune limite, te vei supăra pentru că nu înțelege, sau înțelege dar nu vrea. Pe urmă dai fuga pe internet sau la librării și mai cumperi o carte de parenting. În cazul în care vreun copil înțelege, vei afla imediat de el pentru că bunica, bunicul, mama, tata, bona, mătușile și chiar cățelul se vor lăuda cu el. Important este că acesta nu este cazul tău. Așa că îi dai mai departe cu search-google.

Dragi oameni de marketing, una și cu una fac două, vă asigur că părintele, oricât de înduplecat ar fi de lacrimile infantile de crocodil, nu va da ciocolată copilului de nicio vârstă, zilnic, timp de atâtea săptămâni cât sunt expuse aceste bunătățuri pe rafturi. Evident, nici nu a fost asta intenția voastră. Scopul vostru este ca vânzările să cresca, iar perioada aceasta este una ideală. Voi urmați pricipiul conform căruia la baza creșterii vânzărilor stă expunerea cât mai alertă a mesajului publicitar, coerent, conform grupului țintă, pentru ca acesta să intre în mintea consumatorului. Problema este că cei mici nu cunosc încă metodele de comunicare, iar eu nu știu să explic asta pe înțelesul lor și să le spun că intenția voastră este ca noi, consumatorii să cumpărăm ceva mai des ciocolată, ci nu zilnic. Ca și părinte, voi evita cât de mult voi putea McDonald’s, prajelile, sucurile acidulate și îndulcite artificial și voi promova în ochii lor bucătăriile în care se găteşte natural. Există foarte multe variante. Dar cum să evit oare să cumpăr pâine timp de o săptămână?

Ce se întâmplă dincolo, în spatele ușilor închise, ferite de văzul tuturor celor care stau la coadă alături de mine, ca martori ai rugăminților cu “te rooooooog”. Îmi vine în minte atât de bine sketchul cu tatăl  şi băiețelul la cumpărături  care se termină cu reclama la prezervative. Nu-l ştiţi? Înseamnă că aveți copii. Sau nu.

Propunerea ce urmează se pliază pe experiența unui părinte cu doi copii mici. Amândoi superbi. Amândoi dornici de ciocolată. Niciunul nu știe să păstreze un secret. Amândoi pârăsc imediat cum primesc ciocolată de la altcineva, dornici să vadă reacția mea. Sunt doi mici sadici.

În loc să plantați sămânţa zăzaniei în sânul familiilor iubitoare și care se luptă uneori din toți rărunchii să mențină echilibrul promovat de parentingul zilelor noastre, nu mai bine puneți voi de o campanie cu două capete – părinte/ copil? Sunt sigură că deja aveți idei.

Cum ar suna mesajele:

Iepuraşului îi place să fie gustat după masă.

Iepuraşii se degustă DOAR acasă alături de celelalte jucării

Mesajul afişat pe un carton vizibil, în care o fetiţă stă la masă alături de ciocolata ei sub formă de iepure buclucaş. Aşa vine şi mesajul către părinte care îi spune din start copilului: “papi după ce mănânci”. Eu aş merge până într-acolo încât lângă oul de ciocolată aş lipi şi o ciocolată special creată pentru mame şi tătici, cu mesaje pozitive şi/sau educative “Nu uita. Îi mai cumperi ciocolată joi”, “Felicitări. Ciocolata se consumă în familie” “Felicitări. Acum este pauza ta. Profită de ea”

Astăzi papi urechiuşe, mâine papi ochişorii, zâmbetul şi bărbia, poimâine papi lăbuţele. Eventual, ataşat şi un cartonaş sub formă de iepuraş, alături de iepurele de ciocolată. Părintele poate avea posibilitatea să completeze zilele săptămânii pe corpul iepurelui. Nu contează nici măcar faptul că cel mic nu ştie încă să citească. Părintele comunică în permanenţă cu acesta şi va ştii ce să îi spună atunci când se va afla în faţa standului. Va ştii cum să îmbrace mesajul astfel încât să fie ok şi pentru copil. Astfel, copilul ştie că mai are acasă ciocolată.

Aș propune și promovarea unor cursuri de parenting pe partea de nutriție. Cei care cumpără ciocolată pot primi un cod prin care pot participa online la o conferință alături de nutriționiști români. Aici pot învăța tehnici de abordare a copiilor, funcție de mai multe grupe de vârste. Stiţi cât sunt de căutate în ziua de astăzi?

Acestea fiind spuse, sper întru un an mai bun și un Paște mai Fericit de atât. Hai că putem.