Vocabular de parinte inainte si dupa copii

Sunt sigura ca va veni vremea in care noi, parintii, ne vom uita oleaca in X cand vom auzi expresiile lor verbale, neintelegand daca se refera la un fel de mancare sau poate la sex. Daca vom rosti si arhaisme ca Facebook si Instagram, presimt ca se va face dintr-o data linistea aceea usor inconfortabila. Acela va fi momentul in care roata se va invarti si vom retrai, probabil, cam tot ce au trait parintii nostri la un moment dat. Acel vocabular ne va da de gol.

Nu ma credeti? Timpul le va lamuri pe toate.

Haideti sa recunoastem: venirea pe lume a unui copil te reinvata sa vorbesti

Caci legea vorbirii se invata nu de la liceul sau facultatea obsolvite si nici de la rebusurile completate, ci mai degraba de la oamenii care se perinda in jurul nostru. Pur si simplu se leaga un vocabular – univers de corzile vocale, in functie de mana cui o strangi alaturi.

Ai observat oare ca toti oamenii au acelas vocabular intr-un anumit anturaj?

Cu alte cuvinte, “cine se aseamana se aduna”.

Ei bine, noi parintii, cu siguranta avem un vocabular foarte comun, liniar si pe intelesul tuturor. Fara exceptie. E ca intr-o casnicie de cateva veacuri in care nici nu mai este nevoie ca unul sa termine fraza, ca celalalt a si inteles. Asa si cu oricare 2 parinti care se vad pentru prima oara. Femei sau barbati, cu totii inteleg perfect, fara explicatii suplimentare.

„Scuze! Am intarziat pentru ca …” si inainte sa se auda cuvinte ca „voma”, „urticarie”, „caca moale”, se aude deja un „A. Lasa.”. Exact ca si cum tocmai s-a intamplat nimic. Cu alte cuvinte, bine ca in rest totul este ok.

Copilul, evident, se reface imediat, de zici ca organismul lor e construit de japonezi, ci nu Made in Romania.

Evident ca noi 2, mandri parinti a 2 copii absolut superbi, nu facem nota discordanta. Acum detinem un dialect al acelui vocabular de odinioara. Unde vorbeam in subintelesuri si glume, am inceput nu numai sa rostim perfect gramatical, dar sa oferim si informatii suplimentare, de uneori simt o usoara jena.

Nu-mi spune ca tu vorbesti cu cei apropiati, exact ca si inainte de aparitia copiilor, atentie, cand acestia sunt prin preajma! Iti creste nasuuuuuuul! Uiteeeee!

Feriti-va. Dau “din casa”

Acuma, nah, ma mananca limba sa va povestesc ceva „din casa”. E un moment din acela funny care probabil va intra in folclorul nostru intim, iar acum are sansa sa se transforme in ceva public. Noroc cu mamele ca’s nebunatice.

In aceasta dimineata, el se pregatea sa plece la peste. Dupa cum scriam cu ceva timp in urma, pasiunea lui este pescuitul. Toate bune si frumoase.

Planul era sa plece de acasa cu toate ustensilele pregatite, gata echipat de bauto-pescuitul-in salbaticie. S-a imbracat verde din cap pana in picioare, cu niste pantaloni army-style, din aceea lejeri. De obicei are o alta tinuta, asa ca noua aparitie l-a asezat din start intr-un alt film. Programatorul meu, caci aceasta ii este meseria – daca unul dintre noi a apucat creatia de o aripa, atunci celalalt sa fie cu analiza; si crede-ma, nimeni nu-l intrece la analiza – a trecut de la tricourile polo obisnuite, combinate cu blugi cuminti, la o vestimentatie usor salbatica. Pffff

Ca o mica paranteza, noi femeile avem la dispozitie mult mai multe metode prin care putem sa ne surprindem placut jumatatea. Oricat ne plangem mereu ca nu avem cu ce ne imbraca, sunt sigura ca intotdeauna vom stii sa asortam acel detaliu, prin care el sa zambeasca placut la atingerea privirii pe un spate de femeie, cum altfel decat superba, trecuta lejer de … .

… ah. Era sa uit! Tineretea generatiei noastre nu are varsta.

Deci, continuam?

Insa de data aceasta, el, jumatatea mea mai buna dar complet mioapa cand cumpara orice obiect de imbracaminte – voi incerca sa revin cu un articol, dar inca nu sunt in stare sa il formulez; sa mai treaca ceva praf peste mainile mele – m-a surprins.

Ma uitam la el cum se misca in noua lui uniforma de pescar. Nici nu stiam ca il prinde verdele. Nici nu stiam ca el stia ca exista si alte culori in afara de alb si albastru. Descoperirea a fost cutremuratoare.

Se foia pe langa mine si copii si isi aseza ultimele ustensile.

Nu prea statea locului asa ca nu reuseam sa vad din ce „material” era noua lui achizitie vestimentara. Dar dupa o mie de ani de relatie, ii cunosc toate punctele forte si, evident, slabe. In sfarsit se opreste in bratele mele si ma intampina asa cum imi doream. Ii transmit cateva complimente. El se lasa purtat de genele mele lungi si cam atat, caci era prea dimineata pentru vreun machiaj. Bine ca macar apucasem sa bifez spalatul pe dinti la ora aceea.

Copiii se aflau prin preajma

Acum intervine acel vocabular cenzurat intre adulti, parte pe care in mod normal nu ai spune-o in prezenta lor, sau o slefuiesti de nu se mai intelege nimic. Insa in acel moment am uitat ca e dimineata, ca gradinita nu asteapta dupa momentele noastre atat de rare, asa ca am rostit necrestinescul:

Iubitule, daca sare vreo fatuca pe tine?

Raspunsul lui nu este foarte important. Insa importanta a fost reactia copiilor. Dupa vreo 2 minute de reflexie in care se uitau nedumeriti unul la celalalt, cel mic de 4.5 ani spune: