(Articolul este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Dar evident că sâmburele de adevăr există acolo)

Hai să ne gândim puţin cum arăta viaţa lu’ mami înainte de a fi mami.

Femeia modernă de astăzi îşi face socoteala de’acasă înainte de a pleca la târg. Şi începe ea a nota: păi termin şi eu liceul acesta după care musai facultatea X, job în Y şi prefer să mă angajez la Z. Carieră, maşină, casă, undeva vine şi căsătoria. Copiii apar în peisaj abia după ce-s bifate toate. Evident că asta se întâmplă “mai răruţ că-i mai drăguţ”, cum spune o vorbă pe la români, exact ca şi socoteala despre care spuneam mai sus. Dar nu asta-i important. Aşa este femeia din povestea noastră de astăzi. Îi place să aibă grijă de lucruri, să îşi întâmpine obiectivele cum se cuvine, să le moşească şi să le încununeze în rame şi-n memorie. Îi place să cunoască oameni, să se distreze dar visează să se stabilizeze la un moment dat. Oare ştiţi pe cineva din anturaj care-i aşa? Da? Super.

Femeia din povestea noastră le-a bifat pe toate. Ce urmează? Copiluuuul! Minunea dorită încă din liceu apare în momentul perfect, exact ca-n planificare. Cum era de aşteptat, mami le avea deja pregătite pe toate: ştia cum va naşte, cum va alăpta, avea şi înlocuitor în caz că buburuzul nu-i voia sânul dureros, avea cădiţe, oliţe, scutece, mese de înfăşat, cărucioare (de maşină, de stradă, de concediu, de zi de noapte …), biberoane, tetine, suzete, pompe etc., telefonul pediatrului, poate şi bonă, adică tot tacâmul.

De la şcoli înalte, şedinţe, lucrul pe target şi obiective, femeia noastră devine mamă. E perfect. Se simte împlinită şi super mulţumită. Voi dragi cititoare cunoşteţi paşii atât de bine.

După un an totuşi, lucrurile se mai schimbă. Iubirea faţă de bebeluş se transformă în iubire faţă de copil, iubire faţă de toddler, faţă de preşcolar şi tot aşa. Iubirea creşte şi creşte şi transformă mica ei garsonieră, într-o casă şi astfel într-o familie care deţine detalii personale, amprenta atât de recognoscibilă.

Super tare.

Marea diferenţă între cele două planuri mega perfecte şi la fel de aşteptate este că după cele 8 ore de serviciu (sau 9 sau 10, dar doar uneori), superba femeie revine acasă pe tocurile ei de 6,7 sau 9 centimetri. Vine acasă şi se cuibăreşte în braţele iubitului şi poate viitor soţ, face o baie cu lumina stinsă şi lumânări aprinse, deşurubează o sticlă de vin şi toarnă două degete într-un pahar fin de damă asezonat cu o carte, orice carte. Poate să fie şi o dată pe lună sau la trei săptămâni. E suficient.

Acum spuneţi-mi mie, cum să intre superba femeie în contact cu alte subiecte decât pamperşi, oliţe, pediatrii şi seminţe? Doar e sechestrată la domiciliu. Lumea întreagă se va clătina dacă îşi va lua 2 ore libere. Iar aici mă refer inclusiv la lumea ei interioară – foarte greu îşi închipuie că va găsi acea persoană demnă de toată încrederea, pe care să o proclame înlocuitor temporar. Ei bine, de asta, protagonista noastră de astăzi, va alege să stea luni bune lângă primul născut, şi va prefera să îl pupe şi să îl ocrotească prin dragoste pură. Până la urmă, nimeni nu o poate înlocui cu adevărat.

Dar până şi ea, mama perfectă, cu casa perfectă, cu maşina perfectă, cu fostul job perfect şi soţ pe măsură, are nevoie de un moment şi un instrument de refulare. Cine poate oare să o pună în legătură cu “cei de afară?”

Simplu: telefonul mobil

Daaa. Îşi aduce aminte şi mai dă un telefon uneori, când doarme bebe. Evident că nimeni nu răspunde. Evident că toţi muncesc cu drag şi spor. Dar iată că minunea se întâmplă. Telefonul sună înapoi. În sfârşit răspunde un om, adică o persoană!! Ce se întâmplă în 99% din cazuri, în minutul următor? Copilul se trezeşte. Câteva zile la rând va închide telefonul şi va acorda întreaga atenţie celui abia trezit.

Dar ştii ce, la un moment dat îşi va spune: “vreau să vorbesc cu această prietenă şi vreau să o ascult cum se plânge de şef, de proiect, de sandalele corai care o strâng, de toxinfectia alimentară pe care a căpătat-o pentru că a mâncat un croissant pe stradă. Azi vreau să aud prostii..” Şi uite că se întâmplă chiar în momentul ăla, cineva să o vadă cu copil în cărucior şi telefon la ureche. Iadul s-a dezlănţuit în mintea privitorului, mama e blamată, femeia e uitată, copilului i se prevestesc deja cele mai rele scenarii pentru viitor cu un astfel de exemplu lângă el.

Dragi dame cititoare, femeia perfectă din povestea noastră, m-a contactat săptămâna trecută să-mi spună că doreşte să vă transmit următoarele:

Astăzi, ea iese cu prietenele la cafea sâmbătă dimineaţa, sau la vin cu fetele într-un restaurant italienesc, sau la teatru cu iubitul, şi la yoga o dată pe săptămână. Femeia perfectă nu mai este perfectă, pentru că a descoperit că aşa ceva nu există. Ea este acum o femeie ca noi toatele. Mai greşeşte uneori, dar se iarta. Îşi acordă timp pentru a-şi încărca bateriile.

În ceea ce priveşte relaţia telefon mobil – copil, aceasta s-a îmbunătăţit considerabil.

PS: articolul nu este despre cea din spatele wordului în care articolul s-a construit. De fapt cea care este acum la butoane şi moşeşte litere şi-a dorit mereu viaţa imperfectă şi o nuntă cu rochie roşie.

Fiţi libere

Sursa poze