Când vrei Time Out întreabă de Florina

Eram înconjurată de alte mame, care, la fel ca și mine, reușiseră să ajungă la Biblioteca Metropolitană și să bifeze sosirea lor pe lista Florinei.

Toate eram nerăbdătoare să vedem cum se va derula mica noastră întâlnire. Știam că suntem doar mămici tinere, frumoase și deștepte – evident J – împărțite zilnic în toate direcțiile trasate de sarcinile familiale. Nu era nici una mai ieșită din vreun tipar occidental. Până și îmbrăcămintea și machiajul erau din acelaș film, ceea ce ne oferea confort psihic în doză maximă.

Doritoarele de Time Out o caută pe Florina

Toate cele prezente jinduiam să mai fim și pe tușa. Să urmărim meciul și de pe banca de rezervă sau chiar din tribune și, dacă mă gândesc mai bine, sigur găseam și participante care ar fi dorit să închidă televizorul și să sară peste un meci sau două. … că așa-i frumos în viața de familie.

O dată pe luna, Florina Badea organizează un eveniment centrat pe femeia care, odată ajunsă mamă, și-ar dori o mică pauză – un Time Out Perfect pentru Mamă – cu de toate: atmosferă, invitați interesanți pentru orice femeie (vedeți mai jos câteva afișe), chiar și loc de joacă special amenajat pentru copii, dacă este cazul. Florina s-a gândit la tot, inclusiv la o gustare sănătoasă și o carte delicioasă pentru alte momente de pauză.

Ca o mică paranteză, pe scaunul acesta stăteam atunci când am primit sms-ul incendiar de la cealaltă jumătate mai bună a mea: „Iubita, unde sunt copiii noștri, că’ la grădi nu-s? Îi caut acum cu doamna Gabi”.

Confesiunea

Tot aici urma să aud o confesiune care m-a pus puțin pe gânduri. Confesiunea venea de la o mamă ai cărei copii erau deja mari, adică foarte mari, la casele lor. Era acolo pentru prietena ei, Florina Badea, organizatoarea acestui minunat eveniment, însă a urmărit cu atenţie, ca la spectacol, detaliile desfăşurate în faţa ei.

În micul ei discurs, ne felicita pentru faptul că noi, acum, mame tinere, suntem mai conștiente de noi, de nevoile noastre și astfel devenim mai prezente în sânul familiei. Înțelegem faptul că echilibrul familiei constă de fapt și în echilibrarea noastră ca oameni. În perioada în care ea era la începuturile meseriei de părinte, această introspecție nu exista.

Era o doamnă de vârsta mamei mele, care m-a făcut să îmi doresc foarte foarte tare să o aduc și pe ea acolo.

Deci dacă îmi doresc să o aduc până și pe mama, m-am trezit astăzi întrebându-mă, cum de nu am scris până acum despre eveniment. Pfff. Să-mi fie rușine.

Intrați pe site pentru a vedea ce minuni s-au întâmplat până acum. Merită să frunzariti informația. Este un super bun moment dacă sunteți în căutare de o simplă activitate pentru voi.

Evenimentul este gratuit

Florina îl organizează lunar, dar acesta va reîncepe abia cu septembrie sau octombrie. Acum își respectă concediul. O să vă dau de veste pe facebook. Găsiți și loc de joacă pentru copil, dacă este cazul, dar poate reușiți totuși sa veniți singure. Aflați tot felul de informații – urmărește agenda lunară postată de Florina – dar mai ales, intri într-o lume plină de zâmbete. Atmosfera esta minunată.

Am fost la câteva evenimente. Din păcate nu am reușit să bifez foarte multe. Joi seara, atunci când sunt organizate, este de fapt și Time Out -ul pentru soț. Prin urmare mă descurc mai greu, dar mă bucur enorm când îmi iese.

Gătitul prea sănătos când ai copii dăunează grav armoniei din familie

De la mile distanță se vede că-s unul dintre cei mai proști bucătari care au călcat vreodată în bucătărie. Tot de la această distanță se simte mirosul de mâncare, din păcate, nu acela de-ti vine să te lingi pe degete. Din contra, te cam pune să suni la comandă pizza acum.

Prin urmare, am decis

Când mă voi face mare și voi avea foarte foarte fooaaaaarte mulți bani, nu voi angaja o doamnă cum-se-cade care să mă ajute la menajul unui apartament tipic bucureștean, nici măcar una care să mă mai înlocuiască din când în când pe post de bună-bonă, ci o doamnă bucătăreasă.

Educația mea s-a bazat foarte mult pe „mamă, te rog să nu faci nimic acum, că destul oi face când oi fi la casa ta”. Din păcate – sau poate din fericire – mătura e mult mai eficientă în mâna mea decât cratița.

De când am devenit mamă, iar nebunia mi-a încețoșat mintea, lucrurile au devenit, dintr-o dată, mult mai grave

Însă abia târziu am constatat că nu sunt eu atât de prost bucătar pe cât sunt rețetele acestea de complicate. Eu sunt aproape nevinovată.

La începutul diversificării primului născut, am descoperit alimentele sănătoase și bune pentru copil. Am descoperit quinoa, meiul și amarantul. Apoi hrișca și cuș-cușul. Primele mese ale balerinei mele fine erau formate din una dintre pseudocerealele de mai sus plus un fruct, de obicei măr sau pară.

În timp însă, am descoperit că există și făină din tot felul de alte minunății. Prin urmare, am eliminat complet pâinea din comerț și am încercat preparate din orice numai din făină albă nu.

Cealaltă jumătate mai bună a cuplului începuse deja să mănânce în oraș

În ziua de salariu, ochii i se umezeau imediat cum vedea bonurile de masă.

Următoarele descoperite pe lista mea de „must in my kitchen” au fost semințele: chia, in. Pe cele din urmă, oricât am încercat să le adaug în preparate, nu a ieșit ceva comestibil. Fulgii de porumb au fost târziu introduși în alimentația primului copil, ce să mai spun despre al doilea. Pur și simplu nu erau suficient de … habar nu am cum, încât să treacă testul nebuniei mele.

Până la o vârstă considerabilă, am făcut în casă: biscuiți, iaurt – la iaurtiera – cu lapte cumpărat doar de la automate. La cel de al doilea copil aveam deja achiziționat până și aparat de făcut lapte vegetal în casă.

Nebunie, nu?

Partea masculină a familiei devenise mai precaută la vrăjile făcute de nevastă-sa prin frigider, căci risca să își pună niște lapte de migdale în cafeaua lui amară de dimineață

Mai toate rețetele pe care le încercam lăudau „cât sunt de sănătoase”. Dar nu sănătatea era ingredientul principal care mă făcea să-mi rotesc ochii și să-mi ascut mintea întru înțelegerea secretelor, ci gustul. Din păcate, arareori am reușit să bifez gustul bun la final. Am aruncat pe Apa Sâmbetei tone de migdale, de fructe și de tipuri de făinuri.

Astăzi puține sunt rețetele și ingredientele care au rezistat.

Între timp, celălalt părinte s-a apucat de gătit

Am bocit vreo două săptămâni în șir prima oară când copiii au mâncat clătite din făină normală, PRĂJITE în două picături de ulei. Degeaba m-am rugat să arunce și un praf de tărâțe sănătoase. Acestea nu au trecut. Însă a acceptat lingura mea de chia. Ce-i drept, chia a trecut testul spre deliciul copiilor care au început să ajute în bucătărie. Tot el a introdus drojdia, ciocolata, pâinea albă, orezul alb, măslinele negre și altele.

Abia în timp mi-am dat seama că rețetele acestea fabuloase nu erau făcute pentru mine cum nici eu nu eram făcută pentru ele.

Am revenit la mămăliga cu brânză, la ciorbele lu’ mama, la pastele din făină albă. Am păstrat totuși fulgii de drojdie, quinoa, chia și alte câteva ingrediente. Dacă vrei să vezi cum au ajuns între timp rețetele mele, uite aici metamorfoza. 

Am avut totuși imensul noroc de a găsi aproape de casă o grădiniță care oferea copiilor un regim alimentar aproape la fel de nebun precum cel pe care-l începusem eu. Doar că lor chiar le ieșea mâncarea.

Acestea fiind spunse aș vrea să subliniez două lucruri:

  1. După ce că era greu cu mămiceala, dintr-o dată a devenit mai greu cu bucătăriseala. Aceasta a fost cireașa de pe tort

Din păcate, puține sunt rețetele pe care am reușit să le duc la bun sfârșit, din cele nou găsite și mult prea sănătoase.

2. Prin urmare, cred că ingredientul în orice nebunie este Echilibrul.

Oare câte dintre voi ați înregistrat succes deplin cu rețetele acestea mult prea sănătoase? Mai mult, câte ați reușit să le consumați și voi, alături de copii? Mă adresez în special acelora dintre voi care nu mai consumaserăți pană atunci așa ceva.

Deci, da. O bucătăreasă de două ori pe săptămână.

Sursă poză

Vă rog, fără egal între concediu cu copii şi concediul tău

Dar vă rog, insist și nu mă voi opri până nu obțin adevărul gol goluț de pe vârful buzelor voastre părintești:

Recunoașteți că oricât de minunat ar fi concediul alături de copii, acesta nu se compară cu cel fără copii.

Adică, serios acum, concediul tău și doar al tău ar trebui să fie acela în care consumi un roze fin de damă din sticla aflata in frapiera, ci nu frappe pentru a te păcăli că ești în concediu, când de fapt tu speri să treacă oboseala. În adevăratul concediu te urnești spre cameră, undeva după miezul nopții, în fiecare seară, fără excepție. Până la urmă noaptea este cu adevărat făurită pentru a nu fi pierdută … prin somn. Diferența între acum şi atunci când i-au dat dinţii juniorului, va fi că vârsta minimă de la masa ta este peste cea de majorat. În sfârșit poți să glumești iar auditoriul chiar se prinde de glumele tale.

Partea cea mai tare este că dacă unul dintre prieteni se supără și face o criză … nu-i treaba ta! Nu trebuie să îl linișteșți tu! Îți dai seama?

Să mai spun ceva despre dimineți și diferența colosală între cu și fără copii? Bine. N-o mai fac.

Bonus: vei avea cameră separată cu celălat adult de sex opus!

Îți vine să crezi???

Este unul din momentele acelea aproape unice din an în care te poți afla în aceeași cameră cu celălalt adult din cuplu. Singură! Doar cu el! O noapte întreagă!

Știu, poate părea chiar înfricoșător la început. Dar până dimineață sunt destul de sigură că îți vei schimba părerea și vei mai dori să prelungești sejurul.

În final vă las un gând asupra căruia sper să meditați profund:

Diferența majoră între concediu cu copii și cel fără copii

Concediul cu copii, oricât de concediu ar fi, nu s-ar mai numi „cu copii” dacă nu ar exista măcar o dată pe zi cuvântul program în rutina conversațională.

Poate decalezi orele de somn, poate sari peste masa de fruct, poate sari și peste ora de somn de la prânz, dar nu vei rezistă 7 zile împlinite dacă o ții așa până la finalul sejurului. Dacă reușești, înseamnă că juniorul este mărișor sau i-ai dat ceva din frappeul tău.

La polul opus, într-un concediu cu adulți, aka părinți care au tras lozul cel mare, poate apărea cuvântul program în conversație, doar din obișnuința rutinei. Dialogul ar fi cam așa:

Ce program avem azi? Oh. Iartă-am. Am zis ceva … dar am uitat deja.

În final, nu uitați, aprindeți o lumânare pentru bunicii, unchii sau prietenii care v-au înlocuit pentru aceste ore legate și promiteți-vă că veți fi cei mai buni bunici din lume. Veți primi nepoții cu brațele deschise la fel de des precum vă doriți voi astăzi, la anii tinereții.

Avertizment:

Articolul se adresează mai puțin femeilor care se află în concediu de creștere copil. Acestea înțeleg cel mai bine diferența.

Pentru cei dintre dumneavoastră care citiți aceste rânduri și nu înțelegeți exact la ce mă refer, vă rog să rețineți doar atât:

Chiar dacă se cheamă concediu de creștere copil, nu se compară cu un sejur de lux de un an. Nu degeaba, mama este ȘI PLĂTITĂ. De ce credeți că se întâmplă lucrul acesta? Pe tine te plătește cineva ca să stai în concediu? Aha

Vă urez concediu / concedii plăcute.

Sursa poza

Despre viaţa la sat privită cu ochi de copii

Cred că doar în familiile cu copii se nasc marile scenarii pentru cele mai bune comedii, cele de Oscar. Inspirația de povestitor amator vine de la sine, odată cu apariția celui mai iubit pământean al universului tău – juniorul. Și ca să continuu cu cea dreaptă, cele mai bune comedii apar, uneori, din neantul inspiraţiei, sub influenţa oboselii cronice. Noroc cu vara și cu libertățile ei, noroc cu viaţa la sat

Viaţa la sat și copilăria

De astăzi sunt în programul meu de libertate, la fel ca și copiii. Doar că eu și cealaltă jumătate mai bună a mea ne aflăm acasă, în București, pe când ei se află la bunici.

Este deja al doilea an în care îi trimitem să experimenteze viaţa la sat. Încântarea lor este maximă. Se trezesc aproape de ora 10, au cules mere, o roșie – singura care s-a copt până astăzi – mănâncă mure direct din mur. Mama mă roagă să nu îi aduc nimic de mâncare în weekendul acesta când vin și eu la ei. Acolo au de toate. Și oare cum să cumperi ceva când au lapte de la vecina de peste drum, brânză de la vecina din capătul străzii principale și, evident, înghețată la singurul magazin din sat?

Sper să formăm un obicei trainic pe perioada verii, căci beneficiile se simt de ambele părți: părinți și copii.

Oare nu există o teorie asemănătoare inclusiv în relații?

Oricât de mult l-ai iubi pe cel care te-a ales să îi fi alături, oricât de scurte par uneori nopțile alături de el – acum vorbeam de alte vremuri, de mult apuse; la noi acum vreo 6 ani – parcă tot ai mai vrea, măcar din când în când, o seară de nebunie cu fetele. Și un restaurant cu noii tăi colegi de serviciu ar putea să suplinească diversitatea dorită, după câteva luni de relație perfectă, nu?

Cred că totul se poate întâmpla în armonie perfectă, dacă sunt îndeplinite două condiții:

  1. Dacă există încredere de ambele părți: încrederea că iubirea există, încrederea în cuvintele rostite la telefon, departe de persoana iubită.

În cazul copiilor, am putut face lucrul acesta atunci când am simţit încredere în ei. Am ştiut că sunt suficient de mari încât să poată supravieţui căzăturilor inevitabile, să ceară de mâncare, să spună dacă îi doare ceva, am ştiut că se află lângă cineva care ştie să le asculte nevoile.

Pe de cealaltă parte, ei au fost pregătiți când au înțeles cât este de tare viaţa la sat 🙂 și că eu vin atunci când spun că vin.

2. A doua condiție ar fi ca ambele părți să fie pregătite pentru o mutare de genul acesta. Dacă mami încă simte un junghi în inima doar la gandul acesta, atunci mai bine amână. Timp este berechet. Nu-i grabă. Personal, mi-a luat ceva ani … vreo 4.

De încurajare

Recunosc cu rușinea aferentă, dar cu sinceritate terapeutică, faptul că primele zile alături doar de cealaltă jumătate, am simțit-o ca pe prima tabără departe de părinți. Luxul suprem a fost, aroganțade a dormi 10 ore neîntrerupt.

Însă este interesant ce a urmat apoi 🙂 – Când copiii nu-s acasă, joacă părinții pe masă.

Sursa poza

Angajați buni, angajați proști și generația viitoare

De când lumea și Pământul, în toate domeniile au existat angajați buni și angajați proști.

Atât sistemul de stat cât și cel privat au funcționat, până la urmă, cu această meteahnă.

Situația

De o săptămână, fetița mea cea creață a început școala de vară, acolo unde din septembrie va începe clasa pregătitoare cu normă întreagă. Sunt mulțumită de sistem, de profesori, de traseu.

Cu toate acestea, mi-a fost infernal de greu să găsesc varianta cea mai ok pentru ea. Am căutat în toate părțile, am analizat mai multe școli, am vorbit cu o mulțime de părinți, am fost și dată afară de o duamna directoare. Dar trecem peste amuntele acestea. Sunt sigură că fiecare dintre voi aveți povești fabuloase în palmares.

Sintagma verbală a multor angajați proști

Am toată stimă față de functionarii publici buni: profesori, medici, parlamentari și așa mai departe. E vizibil cum balanța se înclină când într-o parte, când în cealaltă, cu greutate sporită. Cu alte cuvinte, pe cât sunt unii de buni, pe atât de proști sunt ceilalți.

Acestea fiind spuse, nu știu dacă ați observat că, în marea majoritate a cazurilor, neprofesionistii au o sintagma verbală mai des utilizată decât ceilalți.

La scoală:

„Gică, dacă nu ești de acord cu mine și continui să ceri explicații PE TIMPUL MEU, te rrrrrog frumosss să ieși afară din clasa mea! Ori dai fuguța la directoare ori faci 50 de flotări! Acuuuum!”

Oare ați observat? La fel mai face și cetățeanul turmentat, căruia, datorită faptului că i se cam impleticeste plimba-n gură, preferă să ridice o singură dată glasul, să știe că și-a spus, domnule, punctul de vedere!

Să fie sigur că a fost ascultat!

Să fie sigur că are ultimul cuvânt de spus!

Nu contează că a instaurat teroarea!

Cel mai important lucru este să se facă așa cum spune el. Că doar nu degeaba a șters băncile facultății timp de X ani, nu? … mă refer la prost, nu neapărat la cel turmentat.

Și cine suntem noi, dar mai ales copiii noștri, să îi apostrofăm în halul acesta nedrept și penibil?

Până la urmă ei AU AJUNS profesori – sau politicieni sau doctori – printr-un vot important sau poate printr-un joc straniu al sorțiiAu dat interviuri – poate chiar șpagă, dar la ce cod penal avem acum, na’ că nu mai poți demonstra.

Așa că am face bine să ne calmăm.

Părinții să afle imediat că odraslele nu-s cuminți la clasa. Sunt copii răi și trebuie pedepsiți. Iar data viitoare să se ducă la … la altă școală. Poate chiar să se ducă la o școală privată dacă tot fac atâtea nazuri. Ce? Nu-ți permiți?

Atunci stai jos în bancă, cu mâinile la spate. Ei drăcie!

Generaţia lor e mai buna 

Ca un joc straniu al sorții, ieri stăteam de vorba cu una dintre viitoarele învățătoare de clasă pregătitoare, din cadrul școlii unde printesa mea creață ca o negresă va veni din septembrie.

Îmi spunea cu uimire faptul că toți copiii sunt destul de asemănători. Au reușit într-o săptămână și jumătate să închege o relație frumoasă. Mai mult, de la generație la altă, se observă faptul că „se lucrează” cu acești copii. Sunt mai calmi. Sunt mai răbdători. Au un vocabular mai dezvoltat. Știu să se recunoască mai bine în mulțimea de copii … dacă înțelegi ce vreau să spun.

Dragi părinți, copiii sunt mai buni de la generație la alta.

Facem o treabă minunată.

Și cum ei sunt viitorul, am impresia că viitorul sună cu adevărat mai bine. Mă bucur tare mult să văd oameni zbătându-se pentru dreptate, făcându-și loc spre lumina tămăduitoare a adevărului.

Eu am simțit asta. Tot noianul acesta de informații, se pare, a avut un efect extrem de bun asupra generației noastre, dar mai ales a lor.

Să sperăm că sinceritatea lor va dezvălui starea noastră imperfectă dar totuși perfectibilă.

Așadar să continuăm să shareuim adevărul și frumosul.

Schimbarea chiar începe cu noi, iar speranța nu trebuie sa moară niciodată.

Sursă poză

Copilul își dorește: siguranța, afecțiunea, respectul, iubirea și aprecierea…exact ca mama lui

“Pentru a-l ajuta pe copil să aibă relații sănătoase, cel mai bun lucru este să stabiliți o relație în care să simtă siguranța, să aibă încredere că nevoile fizice și cele afective îi sunt împlinite, să fie respectat, să se simtă iubit și să simtă că este o persoană importantă, valoroasă.”

Ce ciudat. Fix lucrul acesta îl caută și femeia într-o relație alături de alesul inimii sale: siguranța, afecțiune, respect, iubire și apreciere.

Citat din “Povestea celor trei prieteni”, seria ABC-ul poveștilor terapeutice (pentru copii) de Adriana Mitu.

Cum nimic nu este întâmplător, cred că nici intersecția mea cu citatul acesta de pe prima pagină a cărții. Mă întreb, oare câte femei frumoase și împătimite în creșterea cât mai corectă a copilului, nu au citit rândurile acestea? Oare câte au observat asemănarea?

Oare nu o fi așa?

Siguranța

Siguranta zilei de mâine sau pur și simplu siguranță fizică oferă o minte mai clară. Este tocmai lucrul de care are nevoie orice mamă a cărei atenție și-o dorește înclinată, în proporție predominantă, spre cel mai iubit pământean al universului ei – copilul.

Afecțiunea

Întotdeauna vom dori o floare de ziua noastră de naștere, o sărutare fugară într-o zi oarecare din săptămână, o haină pe umeri atunci când afară se face răcoare.

Respectul

Ce-i respectul “în brațele” unui bărbat față de femeia pe care o iubește, dacă nu chiar ascultarea, empatizarea – știu, domnilor, cât este de dificil; apreciem efortul – și sprijinului necondiționat.

Iubirea

Dar unde dragoste nu e, nimic nu e

Nici soare nu’i, nici viață nu’i

Aprecierea

Le arătăm copiilor importanța lui mulțumesc, așa-i?

De fapt și noi dorim acest cuvânt care se lasă mai greu rostit uneori, mai ales când sarcinile zilnice taie puternic frazele adulților, din lipsa de timp.

Și ce frumos se aude un “Sarumana pentru o masă delicioasă” venit la unison din bucătăria ta, nu-i așa?

Sursa poza

De ce fac părinții zilnic cumpărături?

În ciuda aparențelor, esența de ce-ului listelor de cumpărături nu constă în inspirația pe care o capeți brusc ca părinte. Nici muntele de informații într-un domeniu încă neexplorat, care te determina să cumperi tot, în mod compulsiv.

Eu am identificat două motive care au stat la baza multiplicării acestora, în sânul familiei noastre:

  1. Sunt deja câțiva ani, să tot fie vreo 6 și vreo 2 luni, adică fix vârsta îngerașului creț ca o negresă, de când eu și a mea dulce jumătate nu mai reușim să purtăm o discuție de la un capăt la celălalt, ca niște oameni normali angajați într-un cuplu funcțional.

Nu știu dacă ați observat, dar copiii au un al șaselea simț care le bate pe celelalte 5. Imediat cum simt că mami și tati au de discutat orice, apar brusc și împiedică normalul să se mai întâmple.

Na, mai fă tu o lista de cumpărături în condițiile acestea!

La început era ușor amuzant când mă trezeam cu un top de hârtie în plasele de cumpărături, când eu spusesem hârtie igienică sau 2 pești de la pet-shoop în loc de pește afumat.

Să fim serioși, ce bărbat nu s-ar uita cruciș pe listă, dacă ar vedea scris pâine cu maia, mai ales dacă pe copil îl cheamă Maia?

Deci se întâmpla frecvent să rămânem fără apă și pâine, pentru că frazele rămâneau întotdeauna în aer. Prin urmare fiecare înțelegea ce apuca.

Exemplele curg frumos și în alte direcții:

Am aflat pe pielea mea că „Iau eu pâine azi”, dacă este rostit prin ușa întredeschisă a micului apartament, când celălalt părinte se pregătește să plece spre serviciu, poate fi ușor interpretat ca fiind „Iau eu puii azi”: adică cei 2 copii superbi, de la grădiniță. Și uite așa te trezești cu sms-uri ca: „Iubita, sunt la grădi. UNDE-S COPIII?”

Pe vremuri, chiar aveam o singură listă și un singur drum lunar către hipermarket. Dacă ceva se termina brusc, puteam supraviețui câteva zile în plus până la următorul drum către marele magazin al societății consumeriste.

Însă când ai copil mic, lista de cumpărături se schimbă de la minut la altul, mai ceva ca vremea în Anglia.

2. Cel de al doilea motiv era faptul că i-a luat ceva timp să înțeleagă că quinoa se găsește în secțiunea de cereale, avocado chiar e fruct și degeaba îl caută în raionul de electrocasnice, iar uleiul de cânepă îl găsește tot la uleiuri ci nu la drogherie.

Legenda spune ca … rabdarea si-a pierdut-o in ziua cand a stat 30 de minute în fața raftului de ceaiuri, în căutarea unuia fără de care nu avea voie să intre în casă. Nu mi-l mai aduc aminte acum, dar era vreun păducel sau lavandă sălbatică de Turda. Habar nu am. Ați prins ideea.

El încerca, sărmanul, să își satisfacă iubita soție, care stătea acasă cu cea mai importantă misiune a lumii lui.

Aceasta era modalitatea lui de a-și arăta sprijinul față de mine

Doar că cele două puncte combinate, nu prea au dat cu plus. După ce afla pentru prima oară în viața lui că laptele de migdale nu este vreun mit, ci chiar există spre vânzare, mai era pus să îl achiziționeze din colțuri de magazin de care nici nu știa că există. La început chiar îi era ușor jenă să nu fie luat peste picior cu cerințele lui exotice.
Acum oferă imediat replică: Cum, doamnă, ce-i acela mei? Pff

Așa că noi am avut zilnic liste de cumpărături destinate invariabil spre: supermarket, hipermarket, magazin naturist, farmacie și mall-uri. Nu doar alimentele erau trecute acum pe lista de cumpărături. Aici se regăseau și șosete scurte, lungi, în dungi sau bavetita pentru bale și altele.

În concluzie:

Cine cunoaște toți vânzătorii magazinelor care se află pe o rază de 3 km în jurul blocului?

Părinții și ale lor liste zilnice de cumpărături.

Sursa poza